Campionatul Mondial de Fotbal 2018: Croația și Franța vor juca în finală

de: Alexandru Puiu
12 07. 2018

Miercuri, 11 iulie 2018, s-a jucat cea de a doua semifinală din Campionatul Mondial de Fotbal 2018. În lupta dintre Anglia și Croația, a ieșit învingătoare o țară de dimensiunea Transilvaniei, cu doar 4,2 milioane de locuitori.

Energia de pe teren a fost palpabilă într-o semifinală incredibil de tensionată între Regatul Unit și Croația. Deznodământul celei de a doua semifinale a fost stabilit în prelungiri. După ce perioada regulamentară de joc s-a încheiat cu scorul de 1:1, Mandzukic a înscris un gol în minutul 109 și a dus Croația în ultimul meci al acestui turneu final. 

Dacă trăiești cu impresia că nu s-a mai întâmplat vreodată să joace Croația în finala de la vreun Campionat Mondial, ai dreptate. Aceasta este o premieră glorioasă pentru țara aflată la granița dintre Europa Centrală și de sud-est.

Englezii au început în forță meciul de pe stadionul Luzhniki din Moscova, cu un gol în minutul cinci marcat de Trippier. Ai fi fost convins că nu au cum să scape victoria printre degete. Perisic a egalat în minutul 68 pentru croați. În acel moment, meciul a luat o cu totul altă turnură.

Campionatul Mondial de Fotbal 2018 se va încheia duminică. La ora 18:00 se va juca finala pe același stadion Luzhniki din Moscova. Echipele participante vor fi Croația și Franța. Cu o zi înainte, sămbătă se va juca finala mică, pentru poziția a treia pe podium. Meciul va fi între Belgia și Regatul Unit de la ora 17 în Sankt Petersburg.

[readmore]

Revenind la semifinala de seara trecută, cele două echipe s-au mai confruntat de șapte ori în trecut. Anglia avea patru victorii, în timp ce Croația a câștigat de două ori, iar un meci s-a încheiat la egalitate.

Până la victoria croaților de la Moscova, Croația a învins ultim oară Anglia în noiembrie 2007 cu 3 – 2 în cadrul preliminariilor pentru Euro 2008. Va fi interesant de văzut cine va plecat acasă cu trofeul de la Campionatul Mondial de Fotbal 2018.